Avram Iancu
27-28 Octombrie 2023
cuvânt cheie: sănătate publică
Din 80 de pacienți care au venit la consultații, 78 aveau dislipidemie: “Aproape toată lumea mănâncă prost în România, aproape toți pacienții au hiperlipidemie - fie că e vorba de colesterol, fie că e vorba de trigliceride. Impactul legat de modificarea inclusiv a riscului cardiovascular, pe lângă riscul de a face ciroză dismetabolică, partea de educație și conștientizare cred că e foarte importantă”, ne spune Dr. Horia Ștefănescu.
Sănătatea ficatului ține în mare măsură de educația pentru un stil de viață sănătos, dietă și consumul redus de alcool, iar aceste strategii de prevenție aduc beneficii în sănătate pe toate planurile. Pe lângă consultații de screening, în proiectul He-Ro-I căutăm să descoperim cum ar putea fi îmbunătățită în România educația pentru prevenirea bolilor și colaborăm cu specialiștii în sănătate publică de la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca pentru a ne ajuta să ”traducem” tot ceea ce vrem să spunem publicului în informații practice și personalizate.